Ovidiu Burcă, director tehnic al academiei si antrenor al echipei Rapid U19, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre antrenorul Mihai Iosif și despre situația actuală care îi nemulțumește pe suporteri.
Rapid a pierdut la scor ultimele două meciuri din campionatul Ligii 2, 0-3 cu CS Mioveni și 0-5 cu FC U Craiova, iar suporterii și-au pierdut răbdarea și i-au ironizat din nou pe jucători.
După opt meciuri jucate în acest sezon al Ligii 2, Rapid nu se află în cărți pentru obiectivul dorit de către conducere. Giuleștenii ocupă locul 12, cu 13 puncte, fiind la patru puncte de play-off.
Ovidiu Burcă, fost președinte la Rapid, îi ia apărarea lui Mihai Iosif și consideră că este normală reacția dură a suporterilor la adresa echipei.
„Miță este unul dintre rapidiștii veritabili care au rămas în acest proiect. El este o voce a tribunei, este o voce a suporterilor. Eu îl înțeleg, pentru că el vine de acolo, el simte tricoul.
Suporterul rapidist trece printr-un moment complicat. A început acest sezon cu foarte multe schimbări, iar oamenii își pierd răbdarea. La nivelul echipei a doua totul este în regulă, însă, din păcate, la echipa de seniori nu se întâmplă totul așa cum ei și-ar dori”, a spus Ovidiu Burcă, la ProSport Live.
Dănuț Lupu este de părere că această pasă proastă a echipei Rapid este cauzată și de faptul că finanțatorii se implică în tactica echipei. Vezi AICI detalii!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER